Cresterea economica a Frantei din al treilea trimestru a fost confirmata la 0,3%

Data publicarii: Astazi, 29-12-2009 | International

Produsul intern brut (PIB) al Frantei a crescut cu 0,3% in al treilea trimestru al acestui an fata de trimestrul precedent, a anuntat marti institutul francez de statistica (Insee), confirmand primele estimari publicate in luna noiembrie, relateaza AFP.

Dupa un an de recesiune, economia franceza a revenit pe crestere in al doilea trimestru, cand PIB-ul a avansat tot cu 0,3%.

Ministrul economiei, Christine Lagarde, a declarat la mijlocul lunii noiembrie ca spera sa incheie anul cu o crestere mai puternica, estimand un ritm de peste 0,3% in al patrulea trimestru.

Guvernul mizeaza, totusi, pe o comprimare a economiei cu 2,25% in acest an, din cauza profundei recesiuni prin care a trecut economia la sfarsitul lui 2008 si la inceputul lui 2009.

Potrivit ultimelor previziuni, publicate de Insee pe 17 decembrie, revenirea economiei se va confirma la inceputul lui 2010, insa cresterea va fi"dificila si fragila", de circa 0,3-0,4% trimestrial pana la mijlocul anului, in timp ce somajul va continua sa creasca.

Guvernul prevede ca situatia din piata muncii va continua sa se inrautateasca in urmatoarele luni si ca va fi nevoie de o crestere de 2-2,5% pentru redresarea situatiei.

NewsIn