Dragos Cabat: Fondurile de pensii private ar putea inregistra randamente de 7-8% in acest an

Data publicarii: 21-01-2010 | Finante-Banci

Fondurile de pensii private ar putea inregistra randamente de circa 7-8% in acest an, putin peste rata inflatiei care este estimata la 5% pentru 2010, a declarat joi Dragos Cabat, managing partner la Financial View Consulting.

"Randamentele inregistrate de fondurile de pensii private in 2009 au fost ridicate, mai ales datorita dobanzilor mari oferite de banci", a spus Cabat, la un seminar organizat de Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor (APPA) si revista Primm.

El a adaugat ca anul trecut au fost oferite dobanzi chiar si de 20% pentru sume importante de bani.

"In 2010, dobanzile vor cadea daca dobanda de politica monetara va cobori catre 6%", a estimat Cabat.

El considera, de asemenea, ca expunerea tot mai mare pe piata de capital ar putea genera "surprize" in conditiile unei volatilitati ridicate.

Randamentul mediu ponderat al tuturor fondurilor de pensii private obligatorii, pe durata anului 2009, a fost de 17,7%, superior rezultatului de 11,5% inregistrat in 2008. In pe priveste piata de pensii private facultative (pilon III), randamentul mediu ponderat pentru 2009 a fost de 15,8%, superior rezultatului de 2,7% inregistrat in 2008.

NewsIn