Banca Mondiala cere ca proiectul de lege a pensiilor sa intre in Parlament pana in februarie

Data publicarii: 22-01-2010 | Economie

Reprezentantii Bancii Mondiale au solicitat, intr-o intalnire cu ministrul Muncii, Mihai Seitan, ca proiectul de lege a pensiilor sa ajunga in Parlament cel tarziu la inceputul lunii februarie, iar grila unica de salarizare sa fie definitivata in cel mai scurt timp.

Reprezentantii celor doua institutii s-au intalnit pentru a discuta despre "stadiul conditionalitatilor" impuse de Banca Mondiala, Fondul Monetar International (FMI) si Uniunea Europeana, in vederea deblocarii celei de-a treia transe a acordului de imprumut, se arata intr-un comunicat al Ministerului Muncii.

"Temele puse in discutie au tratat problemele din zona asistentei sociale, a pensiilor si a normelor de implementare a legii unice de salarizare (...) si s-a stabilit lista de prioritati pentru perioada imediat urmatoare", se arata in comunicat.

In cadrul aceleiasi intalniri s-a pus problema initierii unei cercetari exhaustive pe marginea programelor de asistenta sociala, astfel incat acestea sa poata fi integrate intr-un sistem coerent si unitar pana la sfarsitul acestui an, se mai arata in comunicat. In zilele urmatoare vor avea loc si alte intalniri la care vor participa si reprezentanti ai Ministerului de Finante.

NewsIn