Rata somajului la nivel global a atins un nivel record

Data publicarii: 27-01-2010 | International

Rata somajului la nivel global a explodat in 2009 pe fondul recesiunii mondiale, atingand 6,6%, ceea ce insemna ca in intreaga lume sunt 212 milioane de persoane fara loc de munca, arata un raport al Organizatiei Internationale a Muncii (OIM).

Acesta este cel mai mare numar de someri consemnat pana in prezent de statisticile organizatiei. In plus, OIM avertizeaza ca revenirea economiei nu inseamna in mod necesar si scaderea numarului somerilor si in pofida masurilor luate de guverne, numarul celor fara job la nivel mondial va ramane ridicat si in 2010.

In Uniunea Europeana si restul tarilor cu economii dezvoltate vor aparea alte 3 milioane de noi someri pe parcursul anului curent, in timp ce in restul regiunilor se va stabiliza la nivelul actual sau va scadea usor, se arata in raport.

Intre 2007 si 2009, rata somajului a urcat cu 0,9%, criza facand aproape 12 milioane de noi someri numai in 2009, se mai arata in document, potrivit caruia sectorul industrial a fost cel mai lovit. Tinerii au fost printre cei mai afectati, 10,2 milioane persoane sub 35 ani fiind nevoite sa traiasca din ajutorul de somaj intre 2007 si 2009, aceasta fiind cea mai mare crestere inregistrata din anul 1991.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: