KD Group neaga zvonurile despre falimentul KD Life, dar anunta ca se va concentra pe alte piete

Data publicarii: 05-02-2010 | Afaceri

Grupul sloven KD Group a negat, vineri, zvonurile privind intrarea in insolventa a subsidiarei romanesti KD Life, vehiculate in presa romaneasca, insa a precizat ca vrea sa se concentreze pe afacerile din pietele regionale mai profitabile, sugerand ca cea romaneasca nu face parte dintre acestea.

"Continuarea activitatii in Romania implica in primul rand o contributie semnificativa de capital pentru o piata de asigurari relativ mica si, prin urmare, compania doreste sa redirectioneze capitalul sau spre pietele unde activitatea este profitabila", se spune in comunicat.

KD Group sustine ca doreste sa se concentreze pe pietele cu un potential mai mare de dezvoltare pentru afacerile sale, precum Slovenia sau Croatia. Grupul sloven a precizat ca arbitrul asigurarilor din Romania a fost informat despre aceasta masura si ca isi va prezenta "curand" decizia finala.

Surse din cadrul grupului KD din Romania au declarat saptamana aceasta pentru NewsIn ca angajatii KD au fost anuntati de intrarea in lichidare a companiei KD Life Asigurari.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) anuntase pe 10 februarie 2009 ca a decis deschiderea procedurii de redresare financiara la KD Life, urmand ca societatea sa depuna la CSA un plan de redresare care sa cuprinda si o majorare de capital, in 20 de zile de la date primirii deciziei.

Arbitrul asigurarilor a luat aceasta decizie intrucat marja disponibila a societatii era la finalul lui 2008 sub valoarea minima prevazuta de legislatia in vigoare pentru fondul de siguranta, respectiv de echivalentul in lei a 3,2 milioane euro.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: