Teama de a pierde bani, controlata de un centru nervos din creier

Data publicarii: 10-02-2010 | Diverse

Teama de a pierde bani este o reactie indusa de un centru nervos din creier, care controleaza maniera in care persoanele reactioneaza atunci cand participa la jocuri de noroc, potrivit unui studiu publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences.

Aceasta descoperire ofera mai multe detalii asupra comportamentului economic al oamenilor, sugerand faptul ca specia umana a evoluat tinzand sa devina precauta atunci cand se confrunta cu perspectiva de a-si pierde hrana sau alte bunuri de valoare.

Benedetto De Martinoa de la California Institute of Technology din Pasadena si colegii sai de la University College of London au incercat sa afle motivele pentru care oamenii renunta sa participe la jocuri de noroc chiar si atunci cand acestea pot sa le aduca castiguri importante.

"Testele de laborator si dovezile obtinute pe teren sugereaza faptul ca oamenii evita adeseori riscurile ce implica pierderi, chiar si atunci cand acele riscuri le-ar putea aduce castiguri substantiale. Aceasta preferinta comportamentala a fost denumita «aversiune fata de pierdere»", au declarat autorii studiului.

Libertatea

Ultimele stiri pe BankNews.ro: