Productia de cereale s-au putea dubla anul acesta datorita ninsorilor

Data publicarii: 11-02-2010 | Economie

Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Mihail Dumitru, a declarat miercuri ca Romania are anul acesta cea mai mare rezerva de apa din ultimii zece ani, datorita ninsorilor, iar productia agricola s-ar putea dubla fata de anul 2009.

"Din punct de vedere agronomic este o situatie foarte buna pentru ca avem un strat de zapada foarte mare, iar culturile pe care le avem insamantate din toamna se pastreaza foarte bine si avem o rezerva foarte mare de apa in sol. Cred ca avem una dintre cele mai bune rezerve de apa din sol din ultimii zece ani poate, ceea ce ne asigura o premisa foarte buna pentru o recolta foarte buna in 2010. Pot fi diferente substantiale fata de 2009, poate sa fie de la simplu la dublu", a spus Mihail Dumitru.

Potrivit Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), productia totala de cereale paioase a fost in 2009 de aproximativ 13,8 milioane tone, din care productia de grau s-a ridicat la 5,28 milioane de tone, iar cea de porumb la 7,39 milioane tone. 

De asemenea, potrivit datelor MADR, in toamna anului 2009, au fost infiintate peste trei milioane de hectare de cereale, dintre care doua milioane de hectare cu grau si secara.

NewsIn