O treime din provizioanele pe 2009 ale ING Bank Romania au rezultat din insolventa Flamingo

Data publicarii: 18-02-2010 | Finante-Banci

O treime din provizioanele constituite anul trecut de ING Bank Romania provin de la un singur client, adica Flamingo International, firma care a intrat in insolventa in decembrie 2009, a declarat joi directorul general al ING Bank Romania, Misu Negritoiu.

El nu a dorit, insa, sa precizeze valoarea provizioanelor constituite de banca anul trecut, dar a mentionat ca volumul acestora a crescut semnificativ in 2009, afectand astfel profitul bancii.

Tribunalul Bucuresti a admis cererea de intrare in insolventa a Flamingo International, la jumatatea lunii decembrie 2009, dupa ce anterior si subsidiara Flanco primise acordul pentru deschiderea aceleiasi proceduri, putand astfel incepe reorganizarea judiciara sub protectia impotriva creditorilor.

In prima parte a lunii decembrie 2009, ING Bank a inceput executarea silita a stocurilor detinute de Flamingo, deoarece compania nu a respectat termenii unei intelegeri incheiate in noiembrie, privind restructurarea unui credit acordat in 2001, incalcand in mod repetat angajamentele contractului.

Banca anuntase la momentul respectiv ca s-a vazut nevoita sa execute silit mai multe companii din grupul Flamingo, printre care Flamingo International SA, Flamingo Computers SA, Flanco International SRL si Flamingo Distribution Center SRL. Odata cu inceperea executarii silite, Flamingo International ceruse instantei initierea procedurii de insolventa in cazul firmei Flanco International SRL, pentru protejarea de creditori.

Potrivit unei declaratii facute in ianuarie de directorul general adjunct al Flamingo International, Adrian Olteanu, retailerul de electronice, electrice si IT&C are nevoie de o infuzie de capital de 4-5 milioane euro, pentru accelerarea businesului, cresterea vanzarilor si obtinerea unui profit.

"In prezent, odata cu declansarea procedurii de intrare in insolventa, nu mai exista presiunea achitarii creditorilor, insa avem nevoie de resurse financiare pentru accelerarea procesului de busines pentru a obtine profit si pentru a creste vanzarile. Cred ca o infuzie de 4-5 milioane de euro ar fi suficienta", spunea Olteanu.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: