CSA: Despagubirile la RCA vor fi platite inainte de efectuarea reparatiilor, la preturi de catalog
Data publicarii: 22-02-2010 | ActualitateAsiguratorii vor plati despagubirile in cazul asigurarii obligatorii de raspundere civila auto (RCA) inainte de efectuarea reparatiei, iar preturile vor fi stabilite de asigurator in functie de preturile "de catalog" si nu dupa propriile criterii, potrivit modificarii normelor emise de CSA.
"Daca pana acum societatea de asigurare stabilea valoarea despagubirilor potrivit propriilor criterii, acum valoarea pagubei se stabileste avand in vedere preturile practicate de catre unitatile de specialitate sau cele din cataloagele de specialitate, astfel incat despagubirea primita sa-i permita pagubitului sa efectueze reparatiile", a declarat presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu.
In urma modificarilor aduse normelor RCA, "partea pagubita are dreptul de a solicita despagubiri pentru prejudiciile produse autovehiculului, inainte de efectuarea reparatiei acestuia".
Reprezentantii CSA sustin ca, pana in prezent, costul reparatiilor era stabilit pe baza evaluarii asiguratorilor, iar preturile erau cel mult la nivelul celor practicate de service-urile auto.
La randul sau, asiguratorul RCA are obligatia ca, in situatia in care are suspiciuni intemeiate cu privire la modul de producere a accidentului, sa comunice in scris asiguratului si pagubitului, in termen de zece zile de la data avizarii daunei, intentia de a desfasura investigatii. Aceste investigatii nu pot dura mai mult de trei luni de la data avizarii daunei, potrivit CSA.
In acelasi timp, asiguratorul RCA are obligatia sa efectueze plata dosarelor de dauna, in cel mult zece zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei, fata de 15 zile asa cum era stabilit pana in prezent.
CSA reaminteste ca, in orice situatie, pagubitii au posibilitatea sa efectueze reparatia la orice unitate reparatoare doresc, indiferent daca aceasta se afla sau nu pe lista service-urilor cu care societatea de asigurare are incheiate conventii de colaborare.
Decizia CSA a fost luata in conditiile in care, luni, Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI) a organizat un miting de protest, intre orele 11:00 si 12:00, in fata sediului central al CSA, acuzand nerezolvarea unor abuzuri sesizate Comisiei si cresterea nejustificata a tarifelor RCA.
Directorul ASSAI, Cristian Muntean, a acuzat in mai multe randuri, ca peste 70% dintre asiguratori intarzie decontarea serviciilor, motiv pentru care service-urile sunt nevoite sa se imprumute la banci ca sa acopere costurile cu reparatiile.
"Intarzierea cu platile pentru decontarea serviciilor de reparatie facute in baza politelor RCA si Casco sunt in medie de 100.000 euro pentru un service, in cazul ASSAI", a estimat Muntean, care a adaugat ca ASSAI reprezinta circa 400 de service-uri auto.
ASSAI si asiguratorii se acuza reciproc de cresterea tarifelor RCA, ASSAI sustinand ca firmele de asigurari scumpesc politele RCA in fiecare an fara sa garanteze calitatea serviciilor, situatie pe care o considera un abuz "cu complicitatea CSA prin reglementari si legi permisive".
In acelasi timp, CSA acuza service-urile auto ca au contribuit la majorarea tarifelor RCA, prin "adaosurile comerciale enorme, ce pot ajunge la 200-300%, practicate de unele service-uri auto", bazandu-se pe declaratiile asiguratorilor.
Pe de alta parte, Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare din Romania (UNSAR) a cerut Consiliului Concurentei sa se autosesizeze cu privire la tarifele unice de reparatii impuse de ASSAI. UNSAR sustine ca, potrivit documentelor transmise potentialilor aspiranti la statutul de membri ai ASSAI, asociatia vizeaza, printre altele, renegocierea conditiilor de lucru cu societatile de asigurari, practicarea unui tarif orar de 80 lei fara TVA pe ora si decontarea materialelor auxiliare, precum si renuntarea la furnizorii impusi de catre asiguratori.
In replica, directorul ASSAI sustine ca membrii pe care ii reprezinta practica tarife orare diferite, respingand astfel acuzatiile aduse de asociatia societatilor de asigurare cu privire la practicarea unor tarife unice.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut