Nu se schimba conditiile de pensionare anticipata, ci penalizarile, spune presedintele CNP

Data publicarii: 25-02-2010 | Actualitate

Presedintele Casei Nationale de Pensii (CNP), Doina Parcalabu, a declarat ca noua lege unitara a pensiilor nu va schimba conditiile de pensionare anticipata, asa cum s-a speculat in ultima perioada, ci penalizarile aplicate in astfel de cazuri.

"Conditiile de anticipare nu se schimba, se schimba penalizarea, penalizarea creste. La o anticipare de cinci ani, penalizarea este, in actuala lege, de 30%, iar in noua lege este de 45%", a precizat Parcalabu.

Penalizarea consta in diminuarea drepturilor platite unui pensionar care s-a retras din campul muncii inainte de varsta legala.

Presedintele CNP a subliniat, in acelasi context, si diferenta intre pensionarea anticipata si cea anticipata partial. "Diferenta este ca, daca a contribuit si are peste 10 ani peste stadiul standard de cotizare, atunci nu este penalizat. In noua lege, de la 10 se misca la 8", a spus Doina Parcalabu.

In privinta asa-ziselor pensii de lux, presedintele CNP a precizat ca din diferentele suportate la achitarea acestora pentru 8.800 de persoane s-ar putea acoperi plata a 50.000 de pensii medii.

Noua lege a pensiilor ar urma sa intre in vigoare anul viitor.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: