Romania le ofera mai putine investitorilor decat alte tari din regiune, sustine o casa de avocatura

Data publicarii: 17-03-2010 | Economie

Romania ofera investitorilor straini conditii mai putin atragatoare decat tari ca Polonia, Ungaria sau Bulgaria, arata un studiu de marti al casei de avocatura Enescu & Cuc despre facilitatile legislative sau fiscale publicate de cele patru tari prin intermediul Agentiilor pentru Investitii Straine.

"Romania a pierdut teren in fata concurentilor din zona. In acest moment companiile din Bulgaria sunt impozitate cu 10%, Ungaria ofera si ea un impozit de 10% pana la atingerea unui anumit prag, iar Polonia ofera ajutor de stat investitorilor straini in conditii mai avantajoase decat noi", sustine Mihai Cuc, avocat partener la Enescu & Cuc, firma de avocatura specializata in clienti internationali.

"Evident, regula generala este ca tarile mai putin dezvoltate sa ofere mai multe facilitati, dar Romaniei nu i se aplica. De exemplu, daca o companie internationala va investi 1.000.000 de euro in una dintre zonele care beneficiaza de ajutor de stat din Polonia, acesteia i se vor putea aplica scutiri de impozit de pana la 500.000 de euro. Pentru aceeasi investitie, Romania n-ar oferi nimic, exceptie facand anumite domenii specifice de activitate", a mai spus Camelia Enescu, avocat partener la aceeasi firma de avocatura.

Avocatii de la Enescu & Cuc nu cred ca singurele metode de a ramane in topul preferintelor investitorilor sunt ajutoarele de stat sau masurile fiscale.

"Oamenii de afaceri straini se plang de aceleasi lucruri: birocratia, lipsa infrastructurii si continua schimbare a legislatiei fiscale, ceea ce face imposibila realizarea unui plan de afaceri pe termen mediu", a mai punctat Cuc.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: