Ministerul Finantelor evalueaza posibilitatea compensarii TVA aferente proiectelor cu finantare UE

Data publicarii: 26-03-2010 | Finante-Banci

Ministerul Finantelor evalueaza posibilitatea compensarii Taxei pe Valoarea Adaugata (TVA) aferente proiectelor finantate din fonduri europene, propunerea urmand sa fie negociata cu reprezentantii UE, a declarat vineri premierul Emil Boc.

"Noi lucram cu MFP la o posibilitate de compensare a TVA pe fonduri UE, numai ca legislatia din UE nu ne permite, trebuie negociat cu ei (cu reprezentantii UE n.r.) cumva", a declarat Boc, aflat intr-o vizita de lucru la Focsani.

Potrivit unei Ordonante de Urgenta adoptate de Guvern la inceputul lunii martie, statul va garanta in proportie de 80% creditele contractate de autoritatile locale pentru cofinantarea proiectelor europene. Bancile care pot acorda imprumuturi vor fi selectate in baza legislatiei privind achizitiile publice. Programul se va desfasura prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, iar plafonul garantiilor de stat a fost stabilit de Guvern la 300 de milioane de euro.

Garantiile de stat se acorda pentru proiecte din domeniul infrastructurii de transport, alimentare cu apa sau canalizare, dar si pentru proiecte din domeniul energiei, educatiei, cercetarii-dezvoltarii, sanatatii si asistentei sociale.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: