Mircea Geoana: Criza economica ii ofera Romaniei oportunitatea unei relatii mai dinamice cu UE
Data publicarii: 29-03-2010 | PoliticaCriza economica ii ofera Romaniei oportunitatea unei relatii mai dinamice cu UE, a precizat presedintele Senatului, Mircea Geoana, sambata, in cadrul unei intalniri cu comisarul european pentru agricultura, Dacian Ciolos.
Cei doi oficiali au declarat ca Romania trebuie sa isi asume un rol mai important in cadrul UE si trebuie sa-si adapteze instrumentele de lucru la standardele Uniunii.
''Avem nevoie de un dialog deschis in mediul rural, de educatie in privinta potentialului de dezvoltare, al infrastructurii si al productiei la sate'' a precizat Geoana, dupa mai multe intrevederi pe care le-a avut la Buxelles cu inalti oficiali ai Uniunii Europene.
Presedintele Senatului a cerut, totodata, sprijinul Comisiei pentru identificarea unor solutii pentru continuarea aplicarii unor ajutoare nationale pentru anumite sectoare aflate in dificultate.
''Blocarea subventiilor pentru compensarea pierderilor, impreuna cu efectele crizei tot mai acut resimtite, exacerbeaza dificultatile fermierilor romani'', a mai spus Geoana. Acesta a discutat si cu vicepresedintele Comisiei Europene si comisar pentru relatii inter-institutionale si administratie, Maros Sefcovic, despre prezenta cetatenilor romani in institutiile europene, dar si despre necesitatea de a promova accesul acestora la pozitiile de conducere. In prezent, peste 500 de cetateni romani lucreaza in cadrul institutiilor europene, dintre care 70% sunt femei, se mai precizeaza in comunicat.
Mircea Geoana a participat, in perioada 26-27 martie, la Forumul de la Bruxelles, organizat de Fondul Marshall al Statelor Unite.
Evenimentul anual ii reuneste pe cei mai importanti oameni politici, lideri de opinie si oameni de afaceri din ambele parti ale Atlanticului pentru a discuta teme de actualitate, anul acesta, principalele dezbateri axandu-se pe scutul anti-racheta, criza economica cu care se confrunta Grecia si efectul acesteia asupra euro, precum si ''Europa 2020'' - proiectul Comisiei Europene pentru crestere sustenabila, favorabila incluziunii sociale.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut