Strauss-Kahn sustine ca economia SUA ar urma sa creasca destul de rapid in perioada urmatoare

Data publicarii: 30-03-2010 | International

Economia Statelor Unite ale Americii ar urma sa creasca in scurta vreme "destul de rapid", in conditiile in care este o economie flexibila, a estimat luni directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, citat de AFP.

"Economia americana, chiar daca a fost afectata sever de criza ar putea sa se redreseze destul de rapid. Este o economie flexibila. Nu stim care va fi viteza redresarii, dar sunt mai degraba increzator ca economia SUA va creste destul de rapid", a explicat Strauss-Kahn in fata studentilor Universitatii de Economie din Varsovia.

FMI a imbunatatit substantial in ianuarie previziunea de crestere pentru SUA in acest an, la 2,7% de la 1,5% cat estima in octombrie.

NewsIn