BCR, amendata cu 30.000 de lei de Protectia Consumatorilor Cluj

Data publicarii: 01-04-2010 | Finante-Banci

Banca Comerciala Romana a fost sanctionata luni de comisarii de la CJPC Cluj din cauza contractelor de credit ipotecar pe care le-a incheiat cu mai multi clujeni, scrie Ziua de Cluj.

Comisarii de la Protectia Consumatorilor Cluj au amendat sucursala Bancii Comerciale Romane (BCR) Cluj in urma mai multor reclamatii primite de la clujenii care si-au luat credite ipotecare si care au avut intarzieri la plata ratelor. Clientii bancii sunt nemultumiti ca BCR a cesionat contractele ipotecare unei alte societati, care i-a somat sa isi achite ratele inainte de termen, in caz contrar urmand sa fie executati silit.

Necazurile clujeanului V.M. au inceput in luna decembrie a anului 2007 cand si-a luat un credit ipotecar in valoare de 31.000 de euro de la o agentie din Manastur a BCR pentru a-si cumpara un apartament in comuna Floresti. Pe la jumatatea anului 2009, dupa ce sotia lui si-a pierdut locul de munca, barbatul nu a mai reusit sa plateasca in totalitate ratele pentru creditul ipotecar de la BCR si a acumulat datorii de aproximativ 2.000 de euro.

"La jumatatea anului 2009, rata a urcat de la 200 la 285 de euro. Plateam in fiecare luna cat puteam. in noiembrie 2009 am achitat 600 de euro, dar eram dator 1.400 de euro. Le-am explicat celor de la banca ca nu am de unde sa platesc si am cerut o reesalonare", a povestit V.M. in luna ianuarie a acestui an, clujeanul a aflat ca banca a cesionat contractul ipotecar unei alte firme.

"Fara nici un avertisment prealabil, am primit o notificare de la BCR, prin care am fost anuntat ca contractul meu de credit a fost cesionat catre firma Suport Colect SRL. Doua saptamani am cautat persoana care se ocupa de dosarul meu si am aflat ca a fost trimis la o alta firma, Coface SRL", a explicat V.M.

Barbatul, care intre timp si-a platit restantele si era cu ratele la zi, a fost amenintat ca va ramane fara casa. "Cei de la Coface mi-au zis ca daca nu imi platesc datoria ma excuta silit. Mi-au zis ca figurez ca fiind dator si ca trebuie sa platesc mai repede decat era prevazut in contractul initial, care era pe 30 ani. Mi-au zis ca daca nu platesc, sa imi vand casa", a adaugat clientul.

In plus, acesta a aflat ca nu mai exista in baza de date a BCR, cu toate ca plateste rate lunare catre aceasta entitate juridica. "Merg sa platesc ratele in fiecare luna, dar nu stiu in momentul de fata care e situatia contractului meu", a adaugat clujeanul.

Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj a fost atentionat de mai multe persoane aflate in aceeasi situatie. CJPC a amendat BCR. "Am aplicat o sanctiune de 30.000 de lei pentru clauze contractuale, la nivel de notificare. Aceasta banca are un mod original de a-si cesiona creantele. Dupa 90 de zile de intarziere de plata a ratelor, contractele sunt cesionate unei societati cu raspundere limitata (SRL). Desi oamenii mai au de platit 20 de ani rate la credit, SRL-ul le spune ca trebuie sa plateasca intr-un an de zile, in caz contrar vor fi executati silit", a declarat Mircea Radu, directorul CJPC. BCR are termen de o luna pentru a-si revizui contractele.

"Le-am dat termen si asteptam reactia celor de la Bucuresti. Amenda s-a dat la punctul de lucru al bancii. Atat timp cat au punct de lucru legal, nu e o problema sa fie amendati. in ultimele trei luni, am primit in jur de 10 reclamatii de la oameni carora li se spunea ca apartamentul nu mai este al lor, fara sa primeasca o notificare", a explicat Radu.

Pe de alta parte, BCR sustine ca amenda este nefondata si ca o va contesta in instanta. "Ne-a fost aratat procesul-verbal de contraventie fara a ne fi prezentate chestiunile reclamate in prealabil. Chestiile reclamate sunt generalitati, unele usor ridicole. CJPC a reclamat de ce unitatile locale nu au semnat contracte cu societatea Suport Colect. Unitatile locale nu incheie contracte pentru ca nu au entitate juridica. Inspectorii au invocat generalitati care nu se sustin juridic. Vom contesta amenda CJPC asa cum am facut-o si in alte ocazii cand acuzatiile nu s-au sustinut", a declarat Ionut Stanimir, sef departament Comunicare Externa al BCR.

Integral in Ziua de Cluj