Cat mai valoreaza casa ta? Doua camere la Brasov, cat o garsoniera in Bucuresti

Data publicarii: 06-04-2010 | Imobiliare

Dupa aproape doi ani de cadere a pietei imobiliare, cei care dispun de bani pot sa-si cumpere locuinte la preturi atractive, noteaza cotidianul Gandul. Pentru un apartament de doua camere intr-un bloc vechi din Piata Romana se cer doar 37.000 de euro.

Pe piata imobiliara au inceput sa apara chilipirurile, la aproape doi ani de la primele semne de declin. Portalul imobiliare.ro a realizat un top al locuintelor atractive din punctul de vedere al raportului calitate/pret din Bucuresti si din alte cinci mari orase din tara.

In cartierul Pajura din Bucuresti, o garsoniera de 34 mp situata la etajul unu din noua este scoasa la vanzare pentru 30.000 de euro. Cu patru mii de euro mai mult, poate fi cumparata o garsoniera cu o suprafata de 37,66 mp intr-un ansamblu rezidential din Militari, aflat inca in stadiul de constructie.

Un adevarat chilipir poate fi considerat si un apartament de doua camere din Piata Romana, situat la parterul unui imobil construit in perioada interbelica. Pentru aceasta locuinta cu o suprafata utila de 48 mp, care poate fi utilizata si ca sediu de firma, proprietarul cere doar 37.000 de euro. Si pretul de 59.000 de euro solicitat pentru un apartament de trei camere, semidecomandate, cu o suprafata de 70 mp, doua balcoane, la etajul sapte din opt, in zona Giulesti, este considerat avantajos de autorii studiului.

La Brasov, o garsoniera de 32 mp in zona Tractorul, etajul doi din patru, poate fi cumparata cu 22.000 de euro. Pe de alta parte, cu banii pe care-i dai in Bucuresti pe o garsoniera, 36.000 de euro, poti sa-ti cumperi doua camere cu o suprafata de 46 mp in Brasovul Vechi. Pentru trei camere, la parter, in zona Tractorul, trebuie sa scoti din buzunar 50.000 de euro.

Integral in Gandul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: