RBS Romania va deconta intr-o singura zi tranzactiile in valuta realizate de firme
Data publicarii: 07-04-2010 | Finante-BanciRBS Romania va deconta din aprilie tranzactiile in valuta intr-o singura zi lucratoare (T+1), oferind astfel posibilitatea clientilor persoane juridice sa efectueze plati cu alte devize in conditii optimizate, potrivit unui comunicat transmis de banca.
Pana acum, RBS deconta tranzactiile in valuta operate de clientii persoane juridice in doua zile lucratoare (T+2).
"Faptul ca am fost desemnati de publicatia economica Euromoney No.1 Most Used International Cash Manager in Romania timp de doi ani consecutiv, prin voturile acordate de clienti, ne impune o continua abordare inovativa a serviciilor de cash management, precum si mentinerea standardelor ridicate cu care i-am obisnuit pe clientii nostri", declara Liudmila Drozdea, director tranzactii bancare, RBS Romania.
Astfel, clientii vor putea initia platile cu o zi mai tarziu, respectandu-si in acelasi timp termenii de plata agreati cu partenerii comerciali. Banca precizeaza ca, in urma acestei modificari, conditiile procesarii platilor raman neschimbate, atat costurile aferente acestora, cat si orele limita.
In plus, fondurile raman in contul clientului din ziua ordonarii platii (T) pana la decontarea acesteia, clientul beneficiind de dobanda corespunzatoare.
RBS a adus aceste modificari in procedura de plati in valuta cu aproape doi ani inaintea termenului limita de aplicare a prevederii specifice a directivei PSD (Payment Services Directive).
"Beneficiind de atuurile retelei globale a Grupului, RBS Romania ofera servicii de plati si incasari in valuta cu viteza de procesare si data de valuta performante. Grupul RBS este membru al principalelor case de compensare din lume, ceea ce permite filialei locale sa ofere clientilor un impact pozitiv asupra duratei de transfer al fondurilor, inclusiv pentru decontarile in EUR, GBP si USD", se mai arata in comunicatul institutiei de credit.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut