Sibex este in discutii cu 15 firme pentru ca acestea sa se finanteze prin listarea pe piata sibiana

Data publicarii: 09-04-2010 | Bursa

Bursa din Sibiu (Sibex) este in discutii cu un numar de 15 companii, in vederea listarii acestora pe piata la vedere lansata in ianuarie de operatorul sibian, acestea fiind dornice de a atrage din piata de capital in medie 5-6 milioane euro, a spus directorul Sibex, Darius Cipariu.

"Am discutat cu 15 companii interesate de listarea la Sibex. Speram ca macar o treime dintre acestea sa se listeze in acest an. Majoritatea companiilor vor sa stranga din piata de capital 5-6 milioane de euro, iar una vrea 10 milioane de euro", a spus Cipariu.

Pe de alta parte, el a mentionat ca Sibex nu vrea sa atraga companii de pe Bursa de Valori Bucuresti, pentru ca acest lucru nu ar ajuta in niciun fel piata de capital romaneasca. Cipariu nu a exclus ca pe viitor cele doua burse sa fuzioneze, dar deocamdata Sibex urmareste o consolidare a pietei.

Bursa din Sibiu a lansat in ianuarie piata la vedere (spot), operatorul fiind si primul emitent listat pe propria piata. Printre companiile care si-au anuntat intentia de a intra la cota Sibex se numara producatorul de materiale de constructii AdePlast si Balanta Sibiu, care a propus actionarilor transferul actiunilor de pe Rasdaq pe piata sibiana.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: