HP a finalizat achizitia 3Com Corporation, tranzactie de circa 2,7 miliarde dolari

Data publicarii: 13-04-2010 | International

HP a anuntat marti ca a finalizat achizitia 3Com Corporation, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de switch-uri, routere si solutii de securitate pentru retele, la un pret de 7,9 dolari/actiune in numerar, echivalent cu o valoare totala de aproximativ 2,7 miliarde de dolari.

Hewlett-Packard Co., cel mai mare producator de imprimante si calculatoare personale din lume, va integra solutiile de retelistica, routing si securitate 3Com in cadrul portofoliului existent de solutii HP ProCurve.

"Combinat cu prezenta HP la nivel global, acest portofoliu consolideaza strategia HP de implementare a infrastructurilor convergente, strategie care presupune integrarea tuturor produselor si serviciilor oferite de companie, de la servere, echipamente de stocare si elemente de retelistica la servicii de administrare si alte facilitati. Datorita acestei integrari, clientii vor putea sa isi simplifice retelele, sa implementeze sisteme edge-to-core pe reteaua companiei si sa isi imbunatateasca abilitatile informatice de livrare de servicii", a comunicat marti compania.

Achizitia 3Com extinde oferta HP de switch-uri Ethernet, adauga noi solutii de routing si consolideaza pozitia companiei in China. In acelasi timp, prin portofoliul de solutii TippingPoint, 3Com intareste abilitatile HP de a asigura securitatea retelei.

HP a fost infiintata in 1939 de catre Bill Hewlett si Dave Packard, colegi de grupa la Universitatea Stanford. Compania isi desfasoara in prezent, potrivit informatiilor publicate pe site-ul oficial, activitatea in peste 170 de tari din intreaga lume, inclusiv in Romania.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: