Piata auto si-a temperat caderea la 50% in martie, cu 4.027 autoturisme noi inmatriculate

Data publicarii: 14-04-2010 | Auto

Numarul de autoturisme noi inmatriculate a scazut in martie cu 50% fata de aceeasi luna din 2009, pana la 4.027, dupa o contractie cu 63% in februarie, potrivit datelor publicate de Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

Fata de februarie 2010, numarul de masini noi inmatriculate a crescut, insa, cu 51,5% in martie.

Cumulat pe primele trei luni din acest an, numarul de autoturisme noi inmatriculate a scazut cu 70% fata de intervalul ianuarie-martie 2009, pana la 8.819.

In total, numarul de vehicule - autoturisme, autobuze, tractoare, motociclete, etc. - inmatriculate a fost in martie de 5.405, in scadere cu 48,3% fata de martie 2009.

Cele mai vandute marci de autoturisme in martie au fost Dacia, cu 836 de unitati, in scadere cu 56% fata de martie 2009, marca romaneasca fiind urmata de Volkswagen, cu 477 de unitati (-51%). Ford se afla pe locul al treilea, cu 394 de unitati (-25%).

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: