Clientii UniCredit Tiriac Bank au tranzactionat prin online banking 33,5 miliarde euro in 2009

Data publicarii: 18-04-2010 | Finante-Banci

UniCredit Tiriac Bank a inregistrat in 2009 cea mai mare valoare a tranzactiilor prin online banking din Romania, de 142 miliarde lei (33,5 miliarde euro), reprezentand peste o treime din volumul rulat la nivelul pietei prin acest canal, potrivit unui comunicat transmis de banca.

"Volumul tranzactiilor realizate prin intermediul serviciului de Online Banking al UniCredit Tiriac Bank in 2009 reprezinta aproape 30% din valoarea produsului intern brut (PIB) al Romaniei", potrivit bancii.

Volumul tranzactiilor totale realizate prin Online Banking la UniCredit Tiriac a crescut cu 16%, calculat la valoarea in lei, respectiv cu 1% la valoarea in euro, comparativ cu 2008. "Cresterea cea mai puternica a fost inregistrata pe segmentul tranzactiilor in euro, respectiv cu 66% fata de 2008", precizeaza UniCredit Tiriac Bank.

Numarul clientilor persoane juridice a crescut in 2009 cu 54% fata de 2008, pana la 34.539 utilizatori. UniCredit Tiriac avea in total aproximativ 81.400 utilizatori de Online Banking la finalul lui 2009, cu 61% mai multi decat in 2008.

Joi, vicepresedintele Alpha Bank Romania, Ion Stan, estima ca piata de internet banking ar putea avansa in acest an cu peste 20%, in conditiile in care populatia va continua sa isi plateasca mai mult facturile prin acest serviciu, spre deosebire de firme, care vor utiliza toate tipurile de tranzactii.

UniCredit Tiriac Bank, controlata de grupul bancar italian UniCredit, are circa 515.000 de clienti activi si o retea de 241 de sucursale.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: