Membrii Eurogroup au ajuns la un acord pentru infiintarea unui mecanism permanent de criza

Data publicarii: 18-04-2010 | International

Ministrii de finante din zona euro au incheiat un acord pentru infiintarea unui mecanism permanent de gestionare a crizelor, pentru a pune in aplicare lectiile oferite de criza din Grecia, a declarat seful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, citat de Boursorama.

In cadrul unei reuniuni neoficiale de la Madrid, ministrii de finante i-au cerut comisarului european pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn, sa faca o serie de propuneri pentru consolidarea economiei si a supravegherii bugetare in Europa.

"Am fost de acord asupra necesitatii infiintarii unui mecanism permanent de criza, pentru ca am observat mai multe fisuri in sistemul de supraveghere si in metodele noastre de reactie", a spus Junker.

"Cred ca ar trebui sa avem reguli mai stricte pentru reglementarea datoriilor publice", a mai spus el.

La randul sau, Olli Rehn a declarat ca pactul european de stabilitate ar trebui sa fie consolidat si ca va face propuneri legislative in acest sens in luna mai.

"E nevoie din ce in ce mai mare de coordonare economica la nivelul Uniunii Europene. Avem drept de initiativa in acest sens si vom face uz de acest drept", a spus Rehn.

In cadrul conferintei de presa, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a sustinut demersul si a anuntat ca BCE se va implica activ in procesul de introducere a noilor reguli bugetare.

In ceea ce priveste Grecia, cei trei responsabili europeni au confirmat ca guvernul grec nu a cerut activarea mecanismului de ajutoare europene.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: