Sectorul SIF a ajuns in martie la active totale de 8 miliarde lei, in crestere cu 6,4% fata de 2009

Data publicarii: 20-04-2010 | Bursa

Activele sectorului SIF de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au ajuns la aproape 8 miliarde lei (1,94 miliarde euro), dupa primul trimestru al anului, in crestere cu 6,4% fata de sfarsitul lui 2009, potrivit statisticilor publicate de Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF).

De asemenea, cele cinci societati de investitii financiare (SIF) au inregistrat cresteri ale activelor si raportat la feburarie, avansul activului net total fiind de circa 3%.

In ceea ce priveste evolutia trimestriala, SIF Moldova (SIF2) a raportat cea mai mare crestere a activului net total, de 9,13%, dar avea in acelasi timp cel mai mic activ din sector, de 1,28 miliarde lei. In schimb, SIF Oltenia (SIF5) avea la sfarsitul lui martie cel mai mare activ net din sector, de 1,74 miliarde lei, dupa ce a castigat 5,86% de la inceputul anului.

Pe locul secund in ceea ce priveste activul s-a plasat luna trecuta SIF Transilvania (SIF3), cu 1,73 miliarde lei, in crestere cu 6,54% fata de finalul lui 2009. SIF Muntenia (SIF4) a urmat cu active totale de 1,61 miliarde lei, inregistrand o crestere in T1 de 8,68%.

SIF Banat-Crisana (SIF1) a raportat in martie active de 1,58 miliarde lei, cu 2,43% peste nivelul de la sfarsitul anului trecut.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: