Eureko vede o crestere a economiei romanesti cuprinsa intre -0,5% si 1% in acest an

Data publicarii: 28-04-2010 | Economie

Romania ar putea inregistra in acest an o crestere economica cuprinsa intre -0,5% si 1%, in functie de situatia din a doua parte a anului si de evolutiile pe plan international, a declarat directorul de investitii al Eureko Pensii, Radu Craciun.

"Asteptarile de crestere economica aluneca din ce in ce mai mult spre sfarsitul anului. Estimez un interval cuprins intre -0,5 si 1% la sfarsitul acestui an", a afirmat Craciun.

El considera ca primul trimestru nu este foarte relevant pentru performanta intregului an si ca evolutia din Romania va depinde si de ceea ce se intampla pe piata internationala.

"Astaptarile de crestere economica erau pentru trimestrul intai, insa acum nici asteptarile pentru acest trimestru nu mai sunt plauzibile. Asteptarile aluneca din ce in ce mai mult spre sfarsitul anului", a explicat Craciun.

Economistul apreciaza ca o inversare a tendintei economice in Romania s-ar putea face prin revigorarea exporturilor, acesta fiind si motivul pentru care Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu doreste o intarire puternica a leului, pentru a pastra competitivitatea la export a produselor romanesti.

O revenire a economiei prin stimularea exporturilor va creste, insa, dependenta Romaniei de perspectivele economice ale zonei euro, subliniaza Craciun, care estimeaza ca revigorarea ecoomiei Romaniei "va fi intarziata fata de zona europeana".

Directorul de investitii al Eureko Pensii anticipeaza o presiune mai mare pe aprecierea leului in perioada verii si o tendinta de depreciere la sfarsitul acestui an.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: