20% dintre utilizatorii din Romania de telefonie mobila au doua sau mai multe cartele SIM
Data publicarii: 28-04-2010 | IT&C20% dintre utilizatorii de telefonie mobila au doua sau mai multe cartele SIM pe care le folosesc in general pe aparate telefonice diferite, iar aproape 40% din romani au auzit de aparatele dual-SIM, cu toate ca foarte putini le si folosesc, potrivit celui mai recent studiu GfK Omnibus.
La sfarsitul anului 2009 s-au inregistrat mai mult de 27 de milioane de cartele SIM active conform datelor oficiale ale operatorilor - ceea ce depaseste ca numar populatia tarii si este in crestere fata de anii anteriori.
Potrivit studiului GfK Omnibus, aproximativ trei sferturi dintre romani utilizeaza servicii de telefonie mobila si 80% dintre clientii acestui serviciu folosesc in mod curent un singur SIM. Un sfert dintre utilizatorii de telefonie mobila din mediul urban si dintre utilizatorii tineri (20-39 de ani) folosesc mai multe SIM-uri. In Bucuresti intalnim cea mai ridicata proportie de persoane care utilizeaza mai mult de o cartela SIM pentru serviciul de telefonie mobila (42%).
Telefoanele dual-SIM sunt relativ cunoscute - 39% dintre romani stiu de existenta acestora, in special barbatii, locuitorii din mediul urban, din Dobrogea si din Bucuresti si cea mai mare parte a persoanelor intre 15-39 de ani. Prietenii si cunoscutii sunt principala sursa de la care romanii au aflat de telefoanele dual-SIM, urmata de Internet. Magazinele operatorilor de telefonie au contribuit mai putin la promovarea tehnologiei dual-SIM (reprezentand o sursa de informare pe acest subiect pentru mai putin de 20% dintre romani).
In ceea ce priveste situatia la nivel mondial, studiul citat releva faptul ca producatorii mari de telefoane au fost mai putin preocupati sa scoata pe piata aparate dual-SIM, mai ales ca operatorii de telefonie mobila colaboreaza adeseori cu producatorii de telefoane pentru a oferi abonatilor aparate la preturi promotionale. Prin urmare, majoritatea aparatelor dual-SIM disponibile pana nu demult pe piata au fost fabricate de diversi producatori necunoscuti. Aceasta a condus la perceperea globala a aparatelor dual-SIM drept telefoane de calitate mai slaba decat cele obisnuite.
Studiul GfK arata ca in Romania jumatate din populatie nu si-a format inca o parere clara despre mobilele dual-SIM. Perceptiile pe care si le-au format pana acum romanii sunt: o treime crede ca telefoanele dual-SIM sunt la fel de bune ca oricare alt aparat si un sfert din populatie stie ca aceste telefoane nu sunt codate in reteaua unui anumit operator; aproximativ 20% dintre romani s-au aratat interesati sa afle mai multe detalii despre aceasta tehnologie.
Locuitorii din Bucuresti sunt mai critici - un sfert dintre ei considera ca mobilele dual-SIM sunt mai slabe decat telefoanele obisnuite si ca acestea nu ofera la fel de multe functii. Putini dintre romani cunosc faptul ca aceste aparate sunt relativ ieftine in comparatie cu cele obisnuite - doar 6% dintre ei cred acest lucru.
Studiul GfK Omnibus a fost realizat in luna martie 2010 pe un esantion de 1.082 de respondenti din mediul urban si rural. Rezultatele sunt reprezentative pentru populatia Romaniei in varsta de 15 ani si peste.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut