Increderea in economia europeana a atins un maximum al ultimilor 2 ani, in pofida crizei din Grecia
Data publicarii: 30-04-2010 | InternationalIncrederea in economia europeana a crescut la cel mai inalt nivel din ultimii doi ani, iar rata somajului din Germania a scazut, in contextul in care revenirea economiei zonei euro se intensifica, in pofida crizei fiscale din Grecia, care se extinde in regiune, scrie Bloomberg.
Indicele increderii directorilor si consumatorilor in economia zonei euro a avansat in aprilie la 100,6 puncte, de la 97,9 puncte in martie, a anuntat joi Comisia Europeana. Nivelul a depasit estimarile analistilor, care se asteptau ca indicele sa avanseze la doar 99,4 puncte.
In Germania, cea mai mare economie din UE, numarul de someri a scazut in aprilie cu 68.000, la 3,29 milioane, declin de peste sapte ori mai mare decat prevedeau economistii.
Accelerarea cresterii economice mondiale duce la cresterea increderii in economie si la cresterea vanzarilor in cadrul companiilor. Cu toate acestea, criza bugetara din Grecia risca deja sa afecteze revenirea economica. Actiunile si obligatiunile din Europa s-au depreciat in aceasta saptamana, dupa ce Standard & Poor's a redus ratingurile Greciei, Portugaliei si Spaniei.
Cresterea increderii "contrasteaza puternic cu accentuarea temerilor referitoare la extinderea crizei din Grecia", a declarat Martin van Vliet, economist in cadrul ING Group. "Cresterea economica din al doilea trimestru ar putea fi incurajatoare, insa, in contextul in care criza din Grecia da semne de extindere, perspectivele de revenire sunt din ce in ce mai nesigure", a mai spus el.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut