Centrul Medical Elim intra pe piata din Capitala printr-o investitie de peste 3 milioane euro

Data publicarii: 06-05-2010 | Afaceri

Centrul Medical Elim a inaugurat o noua clinica, prima din Bucuresti, specializata in diagnostic imagistic, printr-o investitie de peste 3 milioane euro, iar anul acesta intentioneaza sa mai deschida alte doua centre in tara, a anuntat joi directorul general al Elim, Adrian Dumbrava.

"Aceasta este cea de-a saptea clinica din reteaua Elim. Echipamentele medicale au costat 2,7 milioane euro, iar 350.000 euro reprezinta valoarea lucrarilor de amenajare. Noua unitate este specializata in diagnostic prin tomografie computerizata, rezonanta magnetica, osteodensitrometrie, mamografie si ecografie", a declarat directorul general al Elim, Adrian Dumbrava, in cadrul unei conferinte de presa.

De asemenea, Elim si-a bugetat doua milioane euro pentru lansarea a inca doua centre in tara in 2010. "Noi gandim extinderea retelei in functie de gradul de acoperire cu servicii medicale de calitate. In cei 15 ani de activitate, investitiile realizate s-au ridicat la circa 8 milioane euro", a precizat Dumbrava.

Noul centru din Bucuresti are sapte cabinete pentru diagnostic imagistic si poate investiga peste 120 de pacienti zilnic, avand totodata si un echipament RMN Signa Excite HDX.

Altfel, directorul general al Elim a afirmat ca se asteapta la o crestere a numarului de pacienti, odata cu deschiderea celor trei centre din acest an.

"Daca in 2007 am avut circa 60.000 de pacienti, in 2009, numarul acestora a ajuns la 110.000-120.000. Iar pentru acest an, ne asteptam ca numarul pacientilor sa creasca pana la 150.000. Intre clientii nostri, cu care avem contract, sunt filialele Petrom, Hidroconstructia si Uzina Dacia Pitesti", a adaugat Adrian Dumbrava.

Totodata, Centrul Medical Elim a avut in 2009 o cifra de afaceri de circa 2,2 milioane euro si se asteapta la o crestere a afacerilor in acest an cu 50%, la 3,3 milioane euro, pe fondul extinderii retelei cu trei noi clinici in 2010.

Centrul Medical Elim a fost infiintat in 1995, fiind primul centru privat deschis dupa 1989 in judetul Arges. Reteaua detine sapte clinici in prezent, patru in Arges, doua in Valcea si cea inaugurata joi in Bucuresti.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: