Analistii financiar-bancari estimeaza o inflatie accentuata in aprilie, de 0,4%

Data publicarii: 10-05-2010 | Economie

Membrii Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania (AAFBR) estimeaza, in medie, ca rata lunara a inflatiei din aprilie 2010 a fost de 0,4% si se asteapta ca rata anuala a inflatiei sa se tempereze la 4% pana la finalul anului, potrivit unui comunicat transmis, luni, de asociatie.

"Conform opiniilor exprimate de catre membrii Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania (AAFBR) in cadrul unui sondaj intern, rata lunara a inflatiei din aprilie 2010 a fost probabil de 0,4% (estimarile variaza intre 0,2 % si 0,5%), iar cea anuala de 4,3% (estimarile variaza intre 4,2% si 4,4%)", se arata in comunicat.

Pentru finalul anului 2010, estimarea membrilor AAFBR plaseaza rata anuala a inflatiei la 4% (estimarile variaza intre 3,6% si 4,9%).

In martie, preturile de consum au sporit cu 0,22% fata de luna februarie, respectiv cu 4,2% fata de nivelul din martie 2009. La finalul anului trecut, rata anuala a inflatiei se situa la 4,74%, depasind intervalul tintit de Banca Nationala a Romaniei (BNR), pentru finalul lui 2009, de 3,5% plus/minus un punct procentual (2,5%-4,5%).

Pentru sfarsitul lui 2010, BNR tinteste tot o inflatie de 3,5%, cu intervalul aferent de plus/minus un punct procentual, si se asteapta ca rata inflatiei sa se situeze la 3,7%.

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008, ce reuneste peste 50 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: