Romania a avut in T1 a patra scadere a economiei din UE, cu un declin de 2,5%

Data publicarii: 13-05-2010 | Economie

Romania a inregistrat in primul trimestru din 2010 una dintre cele mai severe contractiii economice anuale din UE, o situatie mai grava fiind doar in Letonia, Bulgaria si Lituania, potrivit estimarii preliminare publicate de Eurostat.

Romania nu a reusit sa iasa din recesiune in primul trimestru din 2010, iar situatia economica s-a inrautatit semnificativ fata de aceeasi perioada a anului trecut, produsul intern brut (PIB) inregistrand o scadere de 2,5%. Situatia economica a tarii s-a inrautatit si  fata de trimestrul IV din 2009, in datele raportate de biroul european de statistica, cu o scadere de 0,3%.

Cele mai mari scaderi din trimestrul I fata de acelasi trimestru al anului trecut au fost inregistrate de Letonia (-5,1%), Bulgaria (-4%) si Lituania (-2,8%). Si Estonia, Grecia, Spania, Cipru, Ungaria si Marea Britanie au raportat scaderi ale produsului intern brut fata de primul trimestru din 2009.

Cel mai puternic avans economic fata de aceeasi perioada a anului trecut a fost inregistrat de Slovacia, cu o crestere a PIB-ului de 4,6%, cu mentiunea ca datele nu au fost ajustate la numarul zilelor lucratoare din an, in timp ce economiile Belgiei, Cehiei, Germaniei, Frantei, Italiei, Olandei, Austriei si Portugaliei au crescut la randul lor in primul trimestru al lui 2010.

La nivelul intregului bloc comunitar si la nivelul zonei euro, economia a avansat in trimestrul I cu 0,3%, respectiv cu 0,5%  fata de acelasi trimestru al anului trecut, si cu 0,2% in ambele cazuri, fata de trimestrul IV din 2009. In ultimul trimestru al anului trecut, economia zonei euro a inregistrat o scadere de 2,2%, iar cea a intregului bloc comunitar s-a comprimat cu 2,3% fata de acelasi trimestru din 2008.

In Statele Unite, unul dintre principalii parteneri economici ai Uniunii Europene, primul trimestru al lui 2010 a adus o crestere de 0,8% fata de trimestrul IV, respectiv de 2,5% fata de acelasi trimestru al anului precedent, arata datele biroului european de statistica.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: