Grupul Erste a platit statului austriac dividende de 98 milioane euro pentru anul trecut

Data publicarii: 28-05-2010 | Finante-Banci

Erste Group, care controleaza BCR, a platit statului austriac dividende de 98 milioane euro pentru anul trecut, dupa o majorare de capital cu 5 miliarde euro in aprilie-mai 2009, a anuntat vineri grupul financiar.

In total a fost plasat capital participativ in valoare de 1,76 miliarde euro, din care statul austriac a subscris 1,22 miliarde euro, restul de 540 de milioane euro provenind de la investitorii privati.

Astfel, Erste Group Bank AG a platit acestor investitori suma de 141 milioane euro sub forma de dividende: 98 milioane euro catre Republica Austria si 43 milioane euro catre investitorii privati.

Capitalul propriu suplimentar de 5 miliarde euro provine din capitalul participativ, dar si din emisiunea de actiuni (1,7 miliarde euro) din toamna anului 2009 si din profitul de peste 900 milioane euro, se arata in comunicat.

"Anul 2009 a fost un an extrem de dificil, care a demonstrat ca, in calitate de banca de retail, am ales cea mai potrivita pozitionare geografica. Europa Centrala si de Est s-a dovedit a fi rezistenta chiar si in vremuri de criza. In acest context, ne bucuram sa constatam ca am reusit sa convingem un numar mare de actionari sa investeasca in compania noastra intr-un astfel de climat", a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: