A intrat in vigoare Ordonanta privind contractele de credit pentru consumatori

Data publicarii: 22-06-2010 | Finante-Banci

Ordonanta de Urgenta nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a intrat in vigoare luni, 21 iunie, prevederile noului act normativ aplicandu-se atat contractelor noi cat si celor aflate in derulare, indiferent de valoarea acestora.

Institutiile de creditare au la dispozitie 90 de zile pentru modificarea prin acte aditionale a contractelor de creditare aflate in derulare in conformitate cu noile reglementari, precizeaza un comunicat al autoritatii Nationale pentru Protectia consumatorilor (ANPC).

'In data de 21 iunie 2010 a intrat in vigoare OUG 50/2010. Incepand cu aceasta data, institutiile de creditare au obligatia de a respecta prevederile actului normativ. Termenul de 90 zile pentru actualizarea contractelor la forma legala nu reprezinta o perioada de derogare de la aplicarea prevederilor legii.

Incepand din 21 iunie 2010, prevederile din contract care contravin OUG 50/2010 sunt nule de drept, indiferent daca contractul a fost actualizat sau nu. In aceasta perioada, toate cererile de rambursare anticipata a creditelor se rezolva conform prevederilor OUG 50/2010 si toate comisioanele aferente creditelor trebuie actualizate pentru a se conforma noii reglementari', a declarat presedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

Ca noutate, Ordonanta de Urgenta nr. 50/2010 prevede un comision de rambursare anticipata de maxim unu la suta pentru creditele cu dobanda fixa si interzice perceperea vreunui comision de rambursare anticipata la creditele cu dobanda variabila.

Totodata, numarul comisioanelor aferente derularii contractului de credit este limitat la patru (comision de administrare credit, comision de penalizare pentru intarzierea la plata, comision de rambursare anticipata daca dobanda e fixa si comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor).

Integral in Agerpres