Vasilescu, BNR: Anul acesta trebuie sa ne axam numai pe sanatatea bugetului, nu si pe crestere

Data publicarii: Astazi, 27-07-2010 | Finante-Banci

 
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isarescu, a declarat luni ca Romania nu poate marsa pe masuri de iesire din recesiune anul acesta, ci se poate axa doar pe sanatatea bugetara, iar daca FMI nu vede o scadere de 3% in 2010, acest fapt se datoreaza efectului de baza.

Adrian Vasilescu a explicat ca "Fondul Monetar International (FMI) pleaca de la teoria efectului de baza" cand spune ca o scadere economica de 3% este mult prea drastica pentru 2010.

"Anul trecut a fost o scadere foarte puternica a cresterii economice. E limpede ca anul acesta avem sansa unei recesiuni mai putin severe- si asta e teoria FMI," a spus, luni, Vasilescu.

Delegatia FMI sosita azi in Bucuresti pentru a cincea revizuire a acordului stand-by are deocamdata ca tinte de analiza rectificarea bugetara care se va face pana la sfarsitul acestui an, tinta de deficit pentru acest an, de 6,8%, precum si tinta pentru anul viitor de 4,4%, a explicat Vasilescu.

In prezent, insa, nu se poate vorbi despre o crestere economica, si "nu se va putea trece la deschiderea celui de-al doilea front, iesirea din recesiune, atat timp cat bugetul nu este sanatos", a adaugat consilierul guvernatorului BNR.

"La inceputul anului era o speranta ca in 2010 recesiunea va pleca de la noi, si credeam ca va incepe o redresare dupa o recesiune in V", spune Vasilescu. "S-au schimbat si datele si conceptiile", spune Vasilescu, explicand ca tocmai in SUA, de unde ar fi trebuit sa porneasca refacerea economiei mondiale, se produce o incetinire a iesirii din recesiune.

NewsIn