Protectia Consumatorilor a aplicat amenzi de 15.000 de lei in pietele volante din Capitala

Data publicarii: Astazi, 27-07-2010 | Actualitate

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a controlat pe 25 iulie producatorii care comercializau produse alimentare in pietele volante bucurestene, aplicand sase amenzi de 15.000 de lei pentru nerespectarea legislatiei in vigoare.

Au fost controlate pietele din zona bulevardului Constantin Brancoveanu, in fata Academiei Militare, in zona bulevardului Unirii si in zona strazii Edgar Quinet.

In urma controlului a fost de asemenea dispusa masura opririi temporare de la comercializare a aproape 150 de kilograme de produse alimentare pana la intrarea in legalitate.

Printre abaterile depistate de Protectia Consumatorilor se numara comercializarea de branzeturi fara declararea datei durabilitatii minimale, comercializarea de miere si produse apicole prezentate ca remedii naturale contrar prevederilor privind etichetarea alimentelor, neafisarea certificatului de producator si comercializarea produselor din carne intr-o vitrina frigorifica care nu functiona.

NewsIn