Profit record pentru Leumi: 336 milioane USD in prima jumatate a anului 2006

Data publicarii: 04-09-2006
Bank Leumi Romania anunta ca Grupul Leumi, unul dintre cele mai importante grupuri financiar-bancare la nivel international si liderul pietei in Israel, a raportat rezultate impresionante pentru prima jumatate a anului 2006, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Conform raportului publicat la data de 30 august 2006, Grupul Leumi a inregistrat un profit net de 336 milioane USD, in crestere cu 34,7% comparativ cu primele sase luni ale anului 2005, cand profitul net a fost de 249 milioane USD.

Rata rentabilitatii economice in prima jumatate a anului 2006 a fost de 19,5%, comparativ cu 15,3% in aceeasi perioada a anului trecut.

Provizioanele pentru creante indoielnice s-au diminuat considerabil, de la 211 milioane USD, in prima jumatate a anului 2005, la 87 milioane USD pe primele sase luni ale anului 2006.

Leumi a inregistrat un venit net din dobanzi si din exploatare in crestere cu 7,6% si respectiv cu 9,0%, comparativ cu perioada corespondenta a anului trecut, reflectand cresterea accentuata inregistrata in ultima perioada de timp.


Cu mai mult de 100 de ani in urma s-a stabilit in Londra, la 27 februarie 1902, Compania Anglo-Palestiniana care a devenit in timp Bank Leumi le-Israel cu prima sucursala deschisa in Jaffa, in anul 1903.

Astăzi, Bank Leumi le-Israel are o reţea internaţională de peste 300 de sucursale si agentii in Israel si in alte 22 de tari din intreaga lume printre care se afla, din acest an, si Romania.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: