Romania a coborat 3 locuri in topul celor mai competitive tari din lume

Data publicarii: 09-09-2010 | Economie
Forumul Economic Mondial (WEF) a prezentat joi (9 septembrie 2010) Raportul Competitivitatii Globale 2020-2011, in editia din acest an Romania ocupand locul 67, in scadere cu 3 locuri fata de pozitia 64 ocupata anul trecut, informeaza un comunicat de presa.

Scorul general obtinut de Romania este de 4,16 puncte, pe o scala de la 1 la 7. Inaintea Romaniei se afla tari precum Barbados (43), Muntenegru (49), Ungaria (52), Panama (53), Azerbaidjan (57), Slovacia (60), Sri Lanka (62) si Rusia (63). Romania devanseaza insa Bulgaria (71) si Ucraina (89).

In randul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, Romania se plaseaza pe locul 24, un scor mai slab obtinand doar Letonia (locul 70), Bulgaria (71) si Grecia (83).
In topul celor mai competitive state din lume, Elvetia si-a pastrat pozitia de lider mondial (cu un scor de 5,63 de puncte), in timp ce SUA au cazut de pe locul 2 pe locul 4, fiind devansata de Suedia (locul 2) si Singapore (locul 3). Pe locurile urmatoare se situeaza Germania, Japonia, Finlanda, Olanda, Danemarca si Canada. Forumul Economic Mondial a fost creat in ianuarie 1971, cand mai multi oameni de afaceri europeni s-au intalnit pentru prima oara sub patronajul Comisiei Europene.

 

Integral in: Financiarul