Praktiker Romania a investit 6,9 mil.euro in cel de-al 27-lea magazin din retea, deschis la Botosani

Data publicarii: 21-09-2010 | Afaceri

Reteaua de magazine do-it-yourself Praktiker Romania a deschis la Botosani cel de-al 27-lea magazin, printr-o investitie totala a companiei de 6,9 milioane euro si cu suprafata de vanzare de 4.300 metri patrati, potrivit unui comunicat emis marti de companie.

"Prin aceasta investitie, adaugam pe harta Praktiker un nou oras cu peste 100.000 de locuitori. Este un pas prin care ne consolidam mai departe prezenta in regiunea Moldovei. Noua deschidere reprezinta un pas important si din punctul de vedere al modernizarii retelei noastre. In magazinul de la Botosani am implementat cateva proiecte pilot ce vizeaza introducerea unor standarde noi de organizare a spatiului si de prezentare a ofertei de produse", a declarat directorul general interimar Praktiker Romania, Monica Hodor.

Prin adaugarea magazinului de la Botosani, valoarea investitiilor totale realizate de Praktiker in Romania depaseste 260 milioane euro. Situat in zona de nord-vest a orasului, Praktiker Botosani dispune de o parcare cu aproape 250 de locuri, potrivit reprezentantilor companiei.

Odata cu deschiderea Praktiker Botosani, compania isi extinde prezenta in 23 de orase din intreaga tara: Bucuresti (trei unitati), Cluj-Napoca, Ploiesti, Brasov, Bacau, Oradea, Constanta, Timisoara (doua magazine), Craiova, Arad, Tirgu-Mures, Satu Mare, Baia Mare, Iasi (doua magazine), Braila, Galati, Targoviste, Deva, Pitesti, Buzau, Piatra Neamt, Focsani si Botosani.

Reteaua celor 27 de magazine Praktiker, cea mai extinsa retea do-it-yourself din Romania, insumeaza o suprafata de vanzare de peste 180.000 mp. In structura companiei lucreaza in prezent aproximativ 2.600 de angajati. In 2009, Praktiker Romania a raportat o cifra de afaceri anuala de 1,091 miliarde lei (257,6 milioane euro).

Fondat in 1978, grupul german detine peste 400 de magazine in 10 tari din Europa: Germania, Romania, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Turcia, Grecia, Luxemburg, Ucraina si Albania. Oferta Praktiker cuprinde peste 40.000 articole pentru casa si gradina, materiale de constructii, decoratiuni de interior si exterior, accesorii sanitare, articole de mobilier, unelte, produse electronice si electrocasnice, articole pentru amenajarea si intretinerea gradinii. Grupul Praktiker are aproape 22.500 de angajati, din care mai bine de 10.000 lucreaza in companiile infiintate in afara Germaniei. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: