Min. Economiei: Doua fonduri de investitii sunt interesate sa cumpere actiuni la Oltchim

Data publicarii: 25-10-2010 | Bursa
Secretarul de stat in Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri Karoly Borbely a declarat luni, in cadrul unei conferinte, ca doua fonduri straine de investitii, dintre cate unul american, sunt interesate sa cumpere actiuni la combinatul chimic Oltchim din Ramnicu Valcea.

De altfel, pe agenda discutiilor de joi dintre ministrul economiei, Ion Ariton si delegatia FMI s-a aflat si initierea procesului de privatizare a Oltchim.

La inceputul lunii august, fostul ministru al economiei Adriean Videanu declara ca managementul tuturor companiilor de stat ar trebui privatizat, deoarece in felul acesta ar fi eliminata imixtiunea politica. El a dat ca exemplu Oltchim pentru a ilustra imixtiunea politica in afacerile unei companii, lucru care a dus la luarea unor decizii gresite.

"Oltchimul intra, in viziunea noastra, in procesul de privatizare. Dar la momentul oportun. N-am nici un fel de rezerva sa demarez procesul de privatizare al Oltchimului, inclusiv maine, dar nu sunt create conditiile. Va trebui, dintr-o eroare de management din trecut, capitalurile proprii ale Oltchimului sunt negative, ceea ce face din Oltchim o companie nebancabila. Si acum suntem in negocieri cu CE pentru a converti o creanta pe care AVAS-ul o are la Oltchim in actiuni. In acel moment, capitalurile proprii ale Oltchim devin pozitive si putem sa gandim fara nici un fel rezerva, privatizarea. Daca as scoate in conditiile actuale Oltchimul, nu as lua aproape nimic pe el, cu toate ca are un potential extraordinar", spunea atunci Adriean Videanu.

Oltchim din Ramnicu Valcea este cea mai importanta unitate din industria petrochimica din Romania, lider in Europa Centrala si de Est la PVC, soda caustica, polioli si plastifianti.

Societatea are ca actionar majoritar statul roman, prin Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (54,79%), iar PCC SE Duisburg Deu detine aproape 12,16% din actiuni. Titlurile Oltchim sunt tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti, la categoria I, sub simbolul OLT.

 

NewsIn