Analistii financiar-bancari se asteapta la o scadere a economiei in T3, la 0,7%

Data publicarii: 11-11-2010 | Economie
Membrii Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR) estimeaza, in medie,ca produsul intern brut (PIB) din trimestrul III al acestui an s-a redus cu 2,3% fata de perioada similara din 2009 si cu 0,7% fata de trimestrul precedent, a anuntat miercuri AAFBR.

Astfel, analistii estimeaza ca "rata trimestriala a PIB pentru trimestrul trei al anului 2010 s-a situat probabil la -0,7% (estimarile variaza intre -0,5% si -2,5%), in timp ce rata anuala a fost de -2,3% (estimarile variaza intre -2% si -4%)".

Pentru trimestrul patru al anului 2010, opiniile exprimate ar indica continuarea contractiei PIB (-0,1% rata trimestriala si -2,5% rata anuala). Estimarile variaza intre -0,5% si 0,1% pentru rata trimestriala, iar pentru cea anuala intre -0,6% si -3,4%.

In trimestrul II 2010, economia Romaniei a crescut cu 0,3% fata de trimestrul anterior si s-a contractat cu 0,5% fata de aceeasi perioada din 2009.

Pentru intregul an 2010, estimarea membrilor AAFBR care au raspuns la sondaj plaseaza dinamica PIB la -2,2% (estimarile variaza intre -1,6% si -2,8%). Pentru anul 2011, participantii la sondaj se asteapta la o rata de crestere a PIB de 1,2% (estimarile variaza intre -1,8% si 2%).

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste in randurile sale peste 60 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.

 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: