Dan Matei Agathon: Suntem gata se acceptam un salariu minim de peste 700 de lei

Data publicarii: 17-11-2010 | Economie
Suntem gata se acceptam un salariu minim de peste 700 de lei, conditionat insa de o serie de masuri care sa conduca la crestere economica, a declarat, marti, purtatorul de cuvant al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), Dan Matei Agathon.

"Noi suntem consecventi, in primul rand vom continua negocierile cu partenerii sociali, cu cele cinci mari confederatii sindicale, iar in al doilea, suntem gata sa acceptam un salariu minim de peste 700 de lei, conditionat insa de o serie de masuri care sa conduca la cresterea economica. Aceste masuri sunt cele pe care le-am prezentat si guvernului Boc si misiunii FMI in Romania, respectiv reducerea cotei unice de salarizare la 10% si a cheltuielilor sociale de la 44, 6% la 41%", a spus Aghaton.

Acesta este optimist ca se va gasi o solutie pentru ca "nu este vorba sindicate si patronate ci de viitorul Romaniei".

Presedintele executiv al Confederatiei Meridian, Ion Albu, a declarat ca sindicatele insista pentru salariul minim pe economie de 705 lei.

Acesta a precizat ca singura crestere salariala in 2011 va fi cea determinata de majorarea salariului minim pe economie

 

sursa: Agerpres

Ultimele stiri pe BankNews.ro: