Cinci organizatii de carduri se unesc pentru a intari securitatea globala de date

Data publicarii: 07-09-2006
American Express, Discover Financial Services, JCB, MasterCard Worldwide si Visa International au anuntat astazi in comun formarea unui Consiliu destinat administrarii evolutiei Standardului de Securitate a Datelor din Industria Cardurilor de Plata (PCI), care vizeaza imbunatatirea securitatii datelor in timpul tranzactiilor de plata. Formarea PCI Security Standards Council marcheaza un moment important al eforturilor industriei de plati pentru asigurarea securitatii datelor conturilor de plati intr-o maniera coerenta la nivel global. Consecinta principala a acestei actiuni va consta in faptul ca mai mult de 1 miliard de posesori de carduri de plati vor beneficia de un nivel inalt al securitatii impotriva posibilelor fraude si furturi de date.  

"Organizatiile care au format Consiliul sunt decise sa asigure dezvoltarea continua a standardelor de securitate atat din perspectiva eficientei cat si a eficacitatii”, a mentionat Seana Pitt, presedinte al PCI Security Standards Council. “Crearea Consiliului reprezinta un pas esential catre protejarea informatiilor detinatorilor de carduri si subliniaza natura critica a acestui efort"

Prin stabilirea acestui Consiliu independent, care va administra standardul de securitate a datelor PCI, membrii fondatori dezvolta un sistem care va fi mai accesibil si eficient pentru toti cei implicati, incluzand comerciantii, procesatorii, furnizorii de POS-uri si institutiile financiare.

In mod specific, Consiliul pentru Standarde de Securitate al PCI va intreprinde urmatoarele actiuni:

•Dezvoltarea si mentinerea unor standarde de securitate globale pentru protejarea informatiilor detinatorilor de conturi.  

•Reducerea costurilor si a timpilor pentru implementarea Standardelor de Securitate a datelor precum si asigurarea conformitatii prin stabilirea standardelor tehnice comune si a procedurilor de audit pentru toate organizatiile de carduri.

•Oferirea unei liste disponibile la nivel global de furnizori de solutii de securitate, prin intermediul paginii de Internet, in scopul sprijinirii procesului de aliniere a industriei la noile standarde.


•Realizarea de cursuri de instruire si educatie pentru certificarea Evaluatorilor Calificati de Securitate (QSA) si Vanzatorilor Autorizati ce detin sisteme de scanare (ASV), oferind un singur birou de aprobare recunoscut de toti cei cinci membri.

•Furnizarea unui forum transparent in care toti cei interesati vor putea sa-si prezinte punctul de vedere privind dezvoltarea si diseminarea standardelor de securitate a datelor.

"Asigurarea securitatii platilor eletronice este de maxima importanta pentru toate partile implicate, nu doar pentru organizatiile de carduri", a continuat Pitt. 

In acest sens, PCI Security Standards Council invita toate partile cu rol in securizarea datelor conturilor de plata – incluzand comerciantii, vanzatorii de echipamente si servicii de plata, procesatori, institutii financiare si altii – sa participe in aceasta noua organizatie.

Organizatiile participante vor putea sa recomande schimbari si sa isi contribuie cu idei pentru initiative viitoare, sa aiba acces si posibilitatea sa comenteze in avans proiectele de schimbare ale standardelor de securitate, precum si sa influenteze directia generala a organizatiei. In plus, organizatiile participante vor putea aleaga sau sa fie membre ale Consiliului Consultativ al PCI Security Standards Council.

PCI Security Standards Council va servi ca un grup consultativ si si se va ocupa de standardele de baza de securitate ale PCI iar fiecare brand de carduri va ramane in continuare responsabil pentru propriile programe de conformitate.

Ca prima actiune, PCI Security Standards Council a anuntat tot azi standardul PCI Data Security Standard version 1.1. Noul standard abordeaza amenintarile avansate de securitate si recomanda comerciantilor si vanzatorilor sa actioneze pentru a fortifica nivelul de securitate al aplicatiilor si retelelor. Standardul ofera un cadru pentru conformarea constata cu PCI.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: