Bancherii au pus deoparte rezerve de risc prin care acopera 11% din volumul creditelor

Data publicarii: 26-11-2010 | Finante-Banci
Peste 5,3 miliarde de euro (echivalent in lei) au imobilizat bancile sub forma de provizioane pentru pierderi potentiale din credite pana la sfarsitul lunii septembrie, acoperind aproape 11% din soldul creditelor private.

In fiecare trimestru din acest an bancile au pus deoparte circa 2,5 miliarde de lei pentru a tine pasul cu cresterea riscului de a nu mai recupera bani din credite. Viteza de acumulare a provizioanelor s-a accelerat fata de anul trecut, cand media era de 1,7 miliarde de lei pe trimestru.

In conditiile in care ponderea creditelor clasificate drept indoielnic si pierdere, adica avand restante la plata ratelor mai mari de 60 de zile, a sarit de 20% la sfarsitul lunii septembrie, stocul de provizioane a urcat la 22,6 mld. lei (circa 5,3 mld. euro), marcand o crestere de peste 75% fata de nivelul din urma cu un an. Atunci, neperformantele reprezentau numai ceva mai mult de 14% din totalul creditelor si dobanzilor clasificate in categoriile indoielnic si pierdere.

 

citeste integral: zf.ro