Radu Topliceanu, Raiffeisen Bank: Creditarea ar putea avansa cu pana la 10% in 2011

Data publicarii: 30-11-2010 | Finante-Banci
Conditia pentru a atinge o astfel de performanta este ca economia sa-si revina

Desi refinantarea si restructurarea creditelor raman in continuare in atentia bancilor si clientilor, din cauza situatiei economice incerte, pe piata noilor imprumuturi se observa primele semnale de relansare, apreciaza Radu Topliceanu, director executiv Aria Clienti Persoane Fizice, Raiffeisen Bank. Dobanzile aferente imprumuturilor noi au ajuns la nivelurile dinainte de criza, insa riscurile ridicate determina bancile sa adopte o politica prudenta in selectarea clientilor.

"Financiarul": Care sunt ultimele tendinte de pe piata creditarii?

Radu Topliceanu: Cred ca putem vorbi acum de o stabilizare a volumului de credite, adica nu mai vedem neaparat o scadere. In plus, exista un potential timid de crestere si apar primele semne de revenire a pietei. Unul dintre motive este costul imprumuturilor, care a scazut foarte mult: dobanzile la creditele noi, atat in lei, cat si in valuta, sunt comparabile cu cele dinainte de criza, iar la cele in euro sunt chiar mai mici. Daca ne referim la conditiile de accesare a creditelor, vorbim de doua componente. Pe de o parte, criteriile stabilite de banca centrala au fost inasprite la un moment dat si nu avem deocamdata niciun semnal de relaxare. Pe de alta parte, fiecare banca si-a luat propriile masuri de precautie pentru a-si asigura o calitate foarte buna a noilor finantari. Costul riscului este o problema si toata lumea incearca sa se protejeze. De aceea, din perspectiva criteriilor de risc, creditele se acceseaza acum chiar mai greu decat inainte de criza, dar acest lucru este absolut normal, tinand cont de evolutiile economice.

Cititi interviul integral in Financiarul