Coldwell Banker: In 2011 vor intra in insolventa sau faliment proiecte imobiliare de 500 mil. euro

Data publicarii: 14-12-2010 | Imobiliare
Anul viitor vor intra in procedurile de insolventa sau faliment proiecte imobiliare locale cu o valoare de aproximativ 500 de milioane de euro, iar cele mai multe vor fi pe segmentele rezidential si de terenuri, potrivit consultantilor Coldwell Banker Affiliates of Romania.

"2011 va fi anul marilor insolvente si falimente in imobiliare, volumul proiectelor care vor ajunge in aceasta situatie urmand sa fie cel putin dublu comparativ cu acest an. Estimam ca valoarea totala a proiectelor care vor ajunge in insolventa sau faliment va fi de aproximativ 500 de milioane de euro", a declarat CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania, Valentin Ilie.
 
Estimarea nu include proprietatile detinute de persoane fizice, precum locuintele individuale, segment pe care vor aparea cateva mii de cazuri in 2011, potrivit unor estimari recente ale consultantilor Coldwell Banker, si nici activele imobiliare detinute de companii a caror activitate de baza nu este reprezentata de dezvoltarea imobiliara, de inchirierea si de vanzarea spatiilor de profil. 
 
Totodata, in acest moment exista proiecte imobiliare cu valoare cumulata de peste 200 de milioane de euro care se afla intr-una din cele doua situatii.

"Au trecut deja doi ani de criza, iar institutiile finantatoare au inceput sa capete experienta si curaj. Bancile si-au format echipe specializate in domeniul executarilor silite, au avut loc cam toate discutiile si negocierile posibile cu proprietarii proiectelor, s-au analizat toate variantele existente, unii actionari ai proiectelor au mai adus capital propriu, insa fara succes pentru proiecte, iar acum nu mai ramane decat calea insolventei sau a falimentului", a mai precizat Valentin Ilie.

Consultantii Coldwell Banker estimeaza ca in 2011 vor aparea mai multe cazuri de insolventa sau faliment in randul proiectelor rezidentiale si a companiilor detinatoare de terenuri pe care nu a fost inceputa insa dezvoltarea unui proiect. Segmentul spatiilor comerciale va ramane in continuare la fel de  expus, mai ales in ceea ce priveste centrele comerciale fara ancore puternice, amplasate in zone secundare, orase de dimensiuni mici si medii sau unde concurenta este ridicata, in timp ce segmentul spatiilor de birouri va fi mai putin expus, avand in vedere costurile de dezvoltare mai reduse comparativ cu veniturile lunare generate si a amplasamentelor mai bune.

Coldwell Banker Affiliates of Romania ofera servicii de consultanta, brokeraj si management al proprietatilor imobiliare pe toate segmentele pietei: rezidential, birouri, industrial, terenuri si investitii. Compania are in prezent treisprezece sucursale - noua in Bucuresti si cate una in Arad, Brasov, Campulung si Piatra Neamt.

 

NewsIn