Indatorarea externa a costat trei miliarde de euro lunar de la inceputul anului

Data publicarii: 15-12-2010 | Finante-Banci
Platile facute in primele zece luni ale anului in contul datoriei externe se ridica la 29,8 miliarde de euro, cea mai mare parte fiind insa reprezentata de rostogolirea imprumuturilor contractate pe termen scurt.

Suma este totusi considerabil mai mica decat platile facute in perioada corespunzatoare, de 35 de miliarde de euro. Cheia sta in ajustarea datoriei externe pe termen scurt, adica a imprumuturilor care trebuie rambursate in mai putin de un an pe parcursul lui 2009, astfel ca platile ramase pentru anul acesta au fost mai mici.

Grosul e dat de platile in contul datoriei contractate de sectorul privat, care a fost de altfel nevoit sa faca ajustari serioase in ultimii doi ani.
Click Here

"Aici este vorba de indatorarea sectorului privat. Serviciul datoriei se plateste cu excedentul din sectorul privat", comenteaza Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank.

Sectorul privat s-a ajustat dramatic in ultimii doi ani, ajungand sa aiba economii mai mari decta cheltuielile. In schimb, statul se indreapta anul acesta spre un deficit de circa 8 miliarde de euro. Acum, statul isi asigura finantarea prin indatorare externa.

"Datoria externa va continua sa creasca", spune economistul ING.

 

integral in: zf.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: