Dinu Patriciu prevede ca 2011 va fi inca un an de scadere pentru economia romaneasca
Data publicarii: 17-12-2010 | EconomieOmul de afaceri Dinu Patriciu a declarat joi seara, in cadrul Galei Romania in 2011, organizata de The Money Channel, ca 2011 va fi inca un an de scadere pentru economia romaneasca, atata timp cat nu va fi relansat consumul, fiind de parere ca acordul incheiat cu FMI a fost "o greseala".
"A fost o cumplita greseala intrarea intr-o relatie cu Fondul Monetar International (FMI), a fost pentru Romania inceputul sfarsitului, a produs conditionari pe care nu le putem indeplini daca crestem economic. Prevad pentru 2011 inca un an de scadere economica, atata vreme cat nu relansam consumul, nu exportul. Toata lumea exporta, exportam in cea mai mare masura produse semifinite si ne bazam pe materii prime cumparate in dolari. Cu alte cuvinte, suntem extrem de vulnerabili", a precizat Patriciu.
Potrivit acestuia, singurul motor de relansare economica ar fi revenirea consumului. "Consumul intern este strivit de costurile gigantice ale statului birocratic si de faptul ca am luat aceste imprumuturi cu conditionari proaste si am renuntat la ce orice tara ar fi facut: vazarea companiilor de stat, a asset-urilor publice, mai agresiv decat Polonia", a adaugat Patriciu.
Acesta reclama, de asemenea, decalajul produs intre oamenii de afaceri si mediul politic, care a ramas "intr-o epoca de piatra a tranzitiei", ceea ce determina o scadere a increderii care blocheaza atat investitiile, cat si consumul.
"S-a produs un decalaj enorm intre oamenii de afaceri si mediul politic, clasa politica a ramas intr-o epoca de piatra a tranzitiei. Increderea este rezultatul perceptiilor. Perceptia noastra in exterior este foarte proasta, pentru ca ei cred ca nu ne putem guverna singuri. De aici, conditiile FMI. In Romania se petrece acelasi fenomen ca in intreaga Europa. Daca in America bancile s-au curatit mai repede, in Europa, bancile ascund sub pres valorile imobiliare sau ale autoritatilor publice locale care, de fapt, au valori mult mai scazute, le ascund sub pres pana ajung sa-si faca provizioanele de care au nevoie", a mai spus Patriciu.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall