Vezi aici cele mai stupide momente din afaceri din acest an in SUA

Data publicarii: 23-12-2010 | Afaceri


Modul in care directorul general al BP, Tony Hayward, a gestionat mediatic dezastrul din Golful Mexic sau esecul telefonului Kin, retras de Microsoft la doar o luna de la lansare, sunt printre cele mai stupide momente din afacerile acestui an din SUA enumerate de revista americana Fortune.
 

Nimeni nu a avut in 2010 un an mai prost decat directorul BP

Dezastrul ecologic din aprilie cauzat de scurgerile de petrol ale unei platforme din Golful Mexic s-a transformat intr-un circ mediatic, amplificat si de reactia lui Hayward in fata presiunilor tot mai mari asupra grupului britanic. "Nimeni nu-si doreste mai mult ca mine ca aceasta situatie sa se incheie. Imi vreau viata inapoi", a declarat seful BP reporterilor in luna mai. Dupa valul de critici, inclusiv din partea presedintelui SUA, Barack Obama, Hayward si-a pierdut postul in iulie, noteaza Fortune, preluata de CNN.

Gap schimba logo-ul, dupa care se razgandeste

Retailerul Gap a anuntat la inceputul lunii octombrie schimbarea logo-ului, insa, dupa o reactie dura a consumatorilor, insotita de campanii pe retelele online de socializare, a fost nevoit sa revina la vechea imagine si sa ceara scuze clientilor. Aceasta este o greseala pe care directorul general Glenn Murphy nu o va uita prea curand, mentioneaza revista.

Steve Jobs catre posesorii de iPhone 4: " Nu-l tineti cum trebuie"

iPhone 4 a fost unul dintre cele mai promovate gadget-uri ale anului. La trei zile de la lansare, pe 24 iunie, Apple vanduse deja 1,7 milioane de unitati, iar pe 16 iulie atingea pragul de trei milioane. Succesul produsului a fost lovit insa de ceea ce directorul general al companiei, Steve Jobs, a numit "Antennagate". Totul a inceput cu un filmulet incarcat pe YouTube in care un utilizator arata cum smartphone-ul pierde semnalul in functie de cum este tinut in mana. La intrebarile presei, Jobs a raspuns scurt: "Evitati doar sa-l tineti in acest fel". Ulterior, seful Apple a fost nevoit sa admita ca problema este serioasa si intr-o prezentare realizata intr-o conferinta de presa a inclus un cadru care continea o singura propozitie: "Nu suntem perfecti".

 

citeste integral: Mediafax