Pretul apartamentelor din Capitala a scazut in decembrie cu 12,2% fata de aceeasi luna din 2009

Data publicarii: 05-01-2011 | Imobiliare


Pretul apartamentelor din Bucuresti a scazut cu 12,2% in decembrie fata de aceeasi luna din 2009, tendinta de scadere fiind resimtita in special la nivelul apartamentelor vechi, al caror pret a scazut cu 14%, in timp ce in cazul apartamentelor noi scaderea a fost de 10,2%, potrivit imobiliare.ro.

Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru Bucuresti indica pentru luna decembrie o valoare medie de 1.154 euro/mp util pentru apartamentele noi si vechi din Capitala, in scadere cu 0,9% fata de luna precedenta, fiind atins un nou prag minim al preturilor apartamentelor de la inceputul crizei imobiliare pana in prezent. In comparatie cu ultima luna a anului 2009, preturile solicitate in prezent sunt cu 12,2% mai mici.

Pretul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucuresti a ajuns in luna decembrie la 1.312 euro/mp util, in scadere cu 1,3% fata de luna noiembrie, cand valoarea medie a unui metru patrat util era de 1.329 euro. In comparatie cu ultima luna a anului anterior, pretul mediu cerut pentru apartamentele noi este cu 10,2% mai mic. Cea mai dinamica evolutie au avut-o apartamentele noi cu doua camere, care s-au ieftinit cu 2,7% in ultimele 30 de zile si cu 11,2% pe tot parcursul lui 2010. Pretul apartamentelor noi cu o camera a inregistrat o scadere de 1,8% in ultima luna, respectiv de 10,1% in 2010, in timp ce apartamentele noi cu trei camere s-au scumpit cu 0,9% in ultima luna din an.

In decembrie, pretul apartamentelor vechi din Capitala a cunoscut o evolutie descendenta. Valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru aceasta categorie de apartamente a ajuns la 1.091/euro mp de suprafata utila, cu 1,2% mai putin decat in luna precedenta si cu 14% mai putin decat la sfarsitul lui 2009. Toate tipurile de apartamente vechi au inregistrat scaderi. Astfel, apartamentele cu una si doua camere s-au ieftinit cu 0,8%, respectiv 1,5%, iar apartamentele cu trei camere au inregistrat o scadere de 1,7%, in timp ce pretul apartamentelor cu patru camere a scazut cu 0,3%, in decembrie. In comparatie cu luna decembrie a anului precedent, preturile apartamentelor vechi au scazut cu valori cuprinse intre 9,6%, in cazul apartamentelor cu patru camere, si 16,5%, in cazul garsonierelor.

In Brasov, conform Indicelui imobiliare.ro, pretul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vanzare are, pentru luna decembrie, o valoare de 870 euro/mp de suprafata utila, cu 0,8% mai putin decat in luna precedenta. In comparatie cu aceeasi perioada din 2009, pretul mediu actual este cu 8,4% mai mic. Cu o scadere medie lunara de 0,7%, Brasovul se regaseste printre orasele cu cea mai mica rata de scadere a preturilor apartamentelor in 2010. Pretul apartamentelor noi din ansamblurile rezidentiale brasovene a urcat la finalul anului cu 2,5%, dupa o alta crestere de 5,2%, in noiembrie, pana la valoarea de 946 euro/mp. Fata de aceeasi perioada a anului 2009, apartamentele noi sunt cu 3,2% mai ieftine. In ceea ce priveste apartamentele vechi, pretul solicitat de proprietari in luna decembrie a ajuns la o medie de 866 euro/mp, cu 0,9% mai putin decat in luna precedenta.

Potrivit imobiliare.ro, in Cluj-Napoca, in ultima luna a anului, preturile apartamentelor au crescut cu 0,3%. Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru acest oras incheie anul cu o valoare medie de 993 euro/mp util. In comparatie cu finalul anului 2009, valoarea actuala este cu 5,1% mai mica. Totodata, Cluj-Napoca este orasul in care preturile apartamentelor au avut cea mai mica rata de scadere in 2010. Cresterea de pret a fost inregistrata doar la apartamentele vechi, iar pretul apartamentelor noi a scazut cu 4,9% in decembrie, pana la 920 euro/mp util. Valoarea actuala pentru aceasta categorie de apartamente este cu 6,3% mai mica decat cea inregistrata la finalul anului 2009. Pretul apartamentelor vechi, insa, a crescut cu 1,9% in ultimele 30 de zile, insa este cu 5,8% sub nivelul din decembrie 2009.

Pretul solicitat pentru apartamentele scoase la vanzare in Constanta a mai pierdut un procent si in ultima luna din 2010, sub influenta evolutiei preturilor locuintelor noi. Indicele imobiliare.ro pentru decembrie a inregistrat o valoare de 919 euro/mp de suprafata utila. Per ansamblu, in 2010, preturile apartamentelor de aici au inregistrat o scadere de 12,8%. In decembrie, pretul mediu cerut pentru apartamentele noi a scazut cu 2,1%, de la 953 euro/mp util pana la 933 euro/mp util. In schimb, pretul pe metru patrat al apartamentelor vechi din Constanta a inregistrat, in ultima luna a anului, o scadere de 0,8%, atingand valoarea de 915 euro/mp util.

Datele imobiliare.ro arata ca, spre final de an, ritmul de scadere a preturilor solicitate pentru apartamentele scoase la vanzare in Timisoara a fost mai moderat, de 0,4%. Valoarea Indicelui imobiliare.ro inregistrata la final de an, 787 euro/mp util, califica in continuare Timisoara drept orasul cu cele mai ieftine apartamente din tara si, totodata, cu cea mai mare scadere medie lunara in 2010. Fata de aceeasi perioada a anului anterior, diferenta de pret este de 17,7%. In Timisoara, la final de an, apartamentele vechi chiar s-au scumpit usor, cu 0,1%, pana la 777 euro/mp util, dupa 11 luni de scadere consecutiva. In acelasi timp, pretul solicitat pentru apartamentele noi scoase la vanzare a scazut cu trei procente, coborand pana la 833 euro/mp util, fiind atins un nou nivel minim pentru aceasta categorie.

Indicele imobiliare.ro pentru Iasi indica pentru finalul anului 2010 o valoare medie de 858 euro/mp util pentru apartamentele noi si vechi, in scadere cu 4% fata de luna noiembrie. In comparatie cu finalul anului 2009, preturile solicitate in prezent sunt cu 7,4% mai mici. Tendinta de scadere a fost resimtita in special la nivelul apartamentelor vechi, al caror pret a scazut cu 4,6% in ultima luna (12,5% mai putin decat in decembrie 2009), pana la valoarea de 781 euro/mp util. Pretul apartamentelor noi, insa, a inregistrat o crestere pe final de an de 3,7%, pana la 1.061 euro/mp util.

Cu o scadere medie lunara de 1,5% pe tot parcursul anului 2010, Ploiestiul se afla, alaturi de Timisoara, in topul oraselor cu cea mai mare rata de scadere a preturilor apartamentelor. Indicele imobiliare.ro pentru Ploiesti indica, pentru finalul anului 2010, o valoare medie de 876 euro/mp util pentru apartamentele noi si vechi scoase la vanzare aici. Cu o scadere de 4,9% inregistrata in ultimele treizeci de zile, Ploiestiul a inregistrat cea mai mare depreciere a preturilor apartamentelor in luna decembrie 2010. In comparatie cu finalul anului 2009, preturile solicitate in prezent sunt cu 17% mai mici.

Valoarea Indicelui national imobiliare.ro pentru sfarsitul anului a ajuns la valoarea de 1.033 euro/mp util, cu 16 euro/mp (1,5%) mai putin decat in luna precedenta. Fata de aceeasi luna a anului trecut, cand Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.228 euro/mp, preturile apartamentelor sunt in prezent cu 15,9% mai mici. Lunile in care preturile apartamentelor, in ceea ce priveste trendul national, au avut cel mai mult de suferit in 2010 au fost octombrie (-3,1%), august (-3%) si iunie (-2,8%).

 

NewsIn