Analistii financiar-bancari estimeaza o crestere economica de 1,2% in 2011 si o inflatie de 4,3%
Data publicarii: 14-01-2011 | EconomieMembrii Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR) se asteapta ca Romania sa inregistreze o crestere economica reala de 1,2% in 2011, estimarile variand intre 0,2% si 1,7%, potrivit unui comunicat emis joi de Asociatie.
Totodata, analistii financiar-bancari estimeaza ca inflatia se va tempera si ca va ajunge la 4,3% la finalul anului, insa peste intervalul tintit de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3% plus sau minus 1 punct procentual.
Incadrarea in tinta de deficit bugetar convenita cu Fondul Monetar International (FMI) si Uniunea Europeana este privita cu scepticism de majoritatea respondentilor, care se asteapta la un deficit bugetar de circa 5% din PIB, fata de tinta de 4,4% din PIB, se mai arata in comunicat.
Desi participantii la sondaj se asteapta la o usoara crestere a deficitului contului curent, pana la 5,5% din PIB, acestia estimeaza o performanta mai buna a investitiilor straine directe in 2011 fata de 2010, la 3,5 miliarde euro.
Investitiile straine directe in Romania au scazut in primele 11 luni din 2010 cu 25,6% fata de ianuarie-noiembrie 2009, pana la 2,27 miliarde euro, potrivit datelor bancii centrale.
Referitor la modificarea ratei de politica monetara, cu o exceptie, toti participantii la sondaj se asteapta la reducerea acesteia in 2011, pana la 5,75%.
In cazul cursului de schimb EUR/RON, opinia generala a analistilor este una de stabilitate, insa se poate sesiza in opinii si o usoara tendinta de apreciere a leului fata de euro pe parcursul anului. Analistii estimeaza ca moneda nationala va inregistra un curs mediu de 4,23 lei/euro in 2011 (estimarile variaza intre 4,15 si 4,30 lei/euro), cu o cotatie de 4,20 lei/euro in decembrie.
Si in cazul ratelor dobanzii ROBOR la trei luni se estimeaza stabilitate, cu posibilitate de majorare usoara, la 6%, raportat la nivelul actual al ROBOR la trei luni, de 5,2%, au mai precizat reprezentantii AAFBR.
Totodata, respondentii la sondaj se asteapta la o crestere a soldului creditului neguvernamental superioara celei din 2010 (5,9% fata de 3,5% in primele 11 luni din 2010), precum si la majorarea soldului depozitelor constituite de companii si populatie (5% fata de 1,9% in primele 11 luni din 2010).
In cazul pietei de capital, analistii AAFBR se asteapta la o crestere de circa 12% in cazul BET (raportat la valoarea actuala de circa 5.700 de puncte), pana la 6.400 puncte la finalul anului, si de circa 28% in cazul BET-FI (fata de valoarea actuala de circa 23.500 de puncte), pana la 30.000 puncte la sfarsitul lui 2011.
AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008, care reuneste in randurile sale peste 60 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut