Minerii din Valea Jiului nu vor avea probleme cu salariile, afirma ministrul Economiei

Data publicarii: 18-01-2011 | Actualitate

Minerii din cadrul Companiei Nationale a Huilei (CNH) Petrosani nu vor avea probleme cu plata salariilor, a declarat, luni, la Petrosani, ministrul Economiei, Ion Ariton, la finalul unei intalniri pe care a avut-o cu administratia CNH si cu sindicatele din mineritul Vaii Jiului.

'Am decis impreuna cu conducerea CNH ca pana la rectificarea bugetara sa nu fie nicio problema cu asigurarea drepturilor salariale ale angajatilor. Totodata, am convenit ca dupa rectificarea bugetara sa se aloce sumele necesare pentru ca pana la finele anului sa nu avem probleme legate de drepturile salariale', a spus ministrul Ariton. 

Resursele financiare necesare pentru plata salariilor vor fi asigurate pana la rectificarea bugetara de catre CNH, urmand ca Ministerul Economiei sa completeze sumele necesare, in caz de nevoie. 

In cadrul discutiilor cu sindicatele, s-a convenit ca liderii minerilor din Valea Jiului sa prezinte ministrului Economiei pana la 31 ianuarie un memorandum in care sa fie inclusa varianta de restructurare pe care o agreeaza in cadrul CNH. 

Ministrul a precizat, in acest context, ca nu este acord ca minele de carbune din Valea Jiului sa se inchida in totalitate. 

'Nu sunt de acord ca, pe perioada cat voi ministru, sa se inchida toate cele sapte mine din Valea Jiului', a spus Ariton. 

In prezent, in cadrul CNH Petrosani lucreaza peste 8.500 de angajati. 

Sursa: AGERPRES