Sibex a schimbat data de lansare pentru derivatele pe actiunile FP, din 1 februarie in 27 ianuarie

Data publicarii: 27-01-2011 | Bursa

Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (Sibex) a schimbat data de lansare la tranzactionare a derivatelor pe actiunile Fondului Proprietatea (FP), din 1 februarie in 27 ianuarie, potrivit unui comunicat.

Astfel, Sibex lanseaza de la 27 ianuarie derivatele pe actiunile Fondul Proprietatea, dupa ce, anterior, in cursul zilei de miercuri, Bursa de la Sibiu anuntase ca data de lansare este 1 februarie.

"Modificarea datei de lansare s-a luat conform deciziei numarul 14/26 ianuarie 2011 a directorului general al Sibex.  Marja pentru contractul futures DEFPR este de 85 lei/contract. Marjele pot fi constituie atat in numerar cat si in actiuni (inclusiv actiuni FP)", se arata in comunicat.

Noile instrumente sunt contractul futures pe actiunile Fondul Proprietatea, avand simbolul DEFPR si contractul cu optiuni pe contractul futures pe actiunile Fondului Proprietatea, avand simbolul OPDEFPR.

Contractul futures cu simbolul DEFPR va avea scadente trimestriale, lunile de initiere fiind martie, iunie, septembrie si decembrie, valabilitatea maxima a unui contract fiind de 6 luni.

Marimea obiectului contractului este 1.000 de actiuni ale Fondului Proprietatea, pasul de tranzactionare fiind de 0,0001 lei (0,1 lei/contract).

Optiunile pe contractul futures DEFPR au la baza un contract futures, sunt de stil American, iar preturile de exercitare vor fi listate la distanta de 0,0500 pasi.

"Prin acest nou produs dorim sa venim in intampinarea investitorilor care doresc sa speculeze evolutia actiunilor Fondului Proprietatea cu sume mult mai mici fata de piata la vedere,  precum si a celor care doresc sa-si protejeze portofoliul de actiuni FP de eventuale corectii ale preturilor, derivatul DEFPR fiind instrumentul ideal pentru astfel de operatiuni. Tinand cont de popularitatea mare de care se bucura activul suport (Fondul Proprietatea), cred ca acest prim produs derivat pe care il lansam in 2011 are sanse mari sa fie un succes, fiind unul dintre pasii pe care il facem in proiectul nostru de a readuce lichiditatea din piata la termen la nivelul anilor 2006-2008", a declarat presedintele Bursei din Sibiu, Teodor Ancuta.

 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: